Posted by kather on January 3, 2008
Pandurii – Unirea 1-5 şi Gaz Metan – FC Timişoara 5-1 erau scorurile etapei trecute care anunţau un duel savuros.
Ardelenii au „debarcat” cu ţelul clar de a nu primi gol şi, ca un bonus, poate chiar să marcheze. Evident, fotbalul nu e o ştiinţă exactă, şi aici şi-a intrat în rol Dan Petrescu. „Bursucul” a dominat duelul băncilor şi i-a pregătit câteva surprize adversarului său. Cu Mara scos de la naftalina benzii drepte şi adus în spatele vîrfurilor, Unirea a început în trombă. Onofraş a ratat singur cu portarul în primul minut, iar în minutul 9, Bălan (foto, în centru) a marcat după o fază şnur. Pustai a realizat pericolul şi în minutul 17 l-a introdus pe Falemi pentru a-l bloca pe „decarul” Unirii. Prea târziu, startul pierdut a fost fatal.
Ardelenii s-au năpustit într-un atac steril, care a dat ocazia Urziceniului să se întreacă în ocazii la poarta adversă. Rusescu (13), Onofraş (15) şi din nou Onofraş (45), cu o foarfecă superbă, ridicaseră tensiunea oaspeţilor. După pauză, elevii lui Petrescu au reuşi să-i întregească opera acestuia cu încă trei goluri, şi Unirea, „echipa europeană” cum strigă mândri fanii ialomiţeni, se caţără pentru măcar o zi pe prima treaptă a Ligii I.
Posted by kather on January 3, 2008
Tehnicianul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat la finalul partidei câştigate cu 4-0 în faţa celor de la Gaz Metan, că victoria este uan neaşteptată prin prisma scorului, dar că meciul a fost pregătit precum unul împotriva “granzilor” Steaua sau Dinamo.
“Este o victorie la care nu mă aşteptam, scorul nu reflectă realitatea din teren. Meritam să câştigăm la un scor mai mare. Ne-a fost frică de acest meci pe care l-am pregătit la sânge. Nici dacă jucam cu Steaua sau Dinamo nu pregăteam meciul aşa bine. Mediaşul era o necunoscută pentru noi, pentru că nu le-au fost televizate meciurile, nu ştiam decât că au bătut cu 5-1 pe Timişoara. Deşi sunt adeptul scorului de 1-0, nu mai pot să mă apăr la lotul pe care îl am. Sunt mulţumit de Bălan, îmi pare rău că s-a lovit. Cred că şi Mara trece printr-o perioadă foarte bună şi ar merita o convocare” a declarat Dan Petrescu
Îmi doresc ca Steaua să se califice în grupele Ligii, are prima şansă şi nu înţeleg pe acei oameni care doresc eliminarea unei echipe româneşti.
Posted by kather on January 3, 2008
Bogdan Mara (foto) consideră ruşinos faptul că un oraş ca Sibiul nu mai are echipă de fotbal în primele trei eşaloane. Fotbalistul lansat în fotbalul mare în culorile defunctei Inter Sibiu crede că Gaz Metan
Mediaş mai „perie“ din această ruşine. „Toate oraşele mari din Ardeal au revenit pe prima scenă. Clujul e campioană, Braşovul a revenit şi ea, numai Sibiul s-a umplut de ruşine şi nu mai are nici măcar o echipă în Liga a III-a. Noroc că Mediaşul ţine ştacheta sus şi se mai aude şi de fotbalul sibian la nivel de judeţ. Altfel, e jale“, crede fotbalistul Unirii Urziceni.
Mara a găsit şi o explicaţie pentru criza fotbalului sibian: „Nu mi-a venit să cred că acolo unde Inter a făcut istorie totul este lăsat în voia sorţii. Din păcate, nu mai sunt oameni de fotbal la Sibiu şi nici Primăria nu ajută cu nimic echipele de acolo. Fotbalul nu mai este iubit la Sibiu şi mi se rupe inima“, a mărturisit Mara.
Posted by kather on January 3, 2008
Cu toate că UTA se arătase de acord cu împrumutul lui Bumbac pentru un sezon, gruparea arădeană s-a răzgândit pe ultima sută de metri şi a cerut 80.000 de euro pentru un transfer definitiv. În aceste condiţii, marţi la prânz conducătorii albaiulienilor au decis să renunţe la transferul lui Constantin Bumbac.
Posted by kather on January 3, 2008
Fotbalistul Unirii Urziceni doreşte să îşi încheie cariera la o formaţie din Sibiu. Mara este ferm convins că Mediaşul va fi şi anul viitor tot în prima ligă. „M-am bucurat foarte tare când Gazul a promovat, pentru că mai scoate şi Sibiul, ca judeţ, nasul în aerul fotbalului de perfomanţă din România. Sincer, Mediaşul a început bine şi demonstrează că are o echipă puternică. Aş minţi dacă aş spune că nu m-a surprins victoria cu 5-1 în faţa Timişoarei.
Cred că ei vor rămâne în Liga I la finele campionatului”, a opinat fotbalistul Unirii Urziceni. El mai spune că pentru 90 de minute va uita că Mediașul este echipa care reprezintă judeţul său. „Noi ne dorim victoria şi sper să o obţinem, dar ne va fi foarte greu, pentru că ei sunt în formă. Sincer, sper ca Gazul să o ţină tot aşa, dar numai după meciul de vineri. Va fi sigur o partidă frumoasă”, a mai declarat sibianul.